FAGET - LACUL FÎRDEA

Home Up FAGET - LACUL FÎRDEA FAGET-RUSCHITA FAGET-BUNEA MARE FAGET- VALEA LUI LIMAN FAGET-BATESTI-JUPÎNESTI FAGET- POIENI

MANAȘTIUR

        Așezată la numai câțiva kilometri la vest de Făget, localitatea Mănăștiur se încadrează intr-un teritoriu încercuit de dealuri, unde , în fiecare sat toponimia și tradiția amintesc de existența unor fortificații. Săpăturile arheologice inițiate în 1979 au descoperit fundațiile unei construcții de plan bazilical, ridicată din piatră și cărămidă și cimitirul aferent. Monumentul a fost înălțat anterior secolului al XV-lea și refăcut în secolele XV -XVI.

 

TRAIAN-VUIA

        A fost sediul unui district românesc în secolele XV-XVI, aflat în stăpânirea familiei  Huniazilor. A fost locul copilăriei marelui inventator român Traian Vuia. La căminul cultural există o expoziție comemorativă, iar în fața căminului este amplasat bustul lui Traian Vuia.

 

 

SURDUCUL-MIC                        

                A fost satul natal a lui Traian Vuia. Spre ieșirea din localitate , intr-un cot al șoselei, se află amplasată o placă de marmură cu medalion de bronz care indică locul în care la 17 august 1872 s-a născut marele inventator.

 

 

LACUL FÂRDEA                                     

             Construcția barajului a început în 1972, iar acumularea în 1976, atingând în 1977 aproape 25 milioane mc. Etapa a doua a început în 1981, fiind proiectată pentru acumularea unui volum de apă de 51 milioane mc. Lacul de acumulare are ca scop principal asigurarea cu apă potabilă a zonei Timișoara, prin Canalul Bega irigarea a 24 mii ha.în aval de baraj, apărarea împotriva inundațiilor și bineînțeles un scop turistic, fiind cea mai atractivă zonă de agrement din județul Timiș. Având o suprafață de 460 ha.,el este în același timp și cel mai mare lac din județ.

 

NĂDRAG

            Comună cu un grad mare de urbanism. în 1884 a fost înființată Întreprinderea "Ciocanul", ce produce tablă, cuie, piese turnate din fontă și articole de uz gospodăresc. Din Nădrag se poate ajunge pe drum sau pe traseul marcat la cabana "Căpriorul".

 

CABANA "CĂPRIORUL"

            Este amplasată la altitudinea de 884 m.,pe culmea care separă bazinul Timișului de cel al văii Bega, între vârful Dăii și Dâmbul Fierului, asigurând accesul din partea de vest spre culmea înaltă a Padeșului. Este așezată într-o mică poiană situată în mijlocul unei păduri de brad și pin, în amestec cu foioase. Cabana dispune de 44 de locuri și 20 de locuri cu căsuțe, restaurant, terasă, bar și spațiu pentru instalarea corturilor sau a unei tabere pe Dâmbul Fierului. Este legată de comuna Nădrag printr-un drum carosabil de 18 km. și o potecă bine marcată, iar de comunele Fârdea, Luncani, Tomești,Gladna Română și Ruschița prin trasee turistice în cea mai mare parte marcate.Din orașul Făget se poate ajunge pe drumul județean modernizat pe valea Mureșului în localitatea Căpîlnaș-Săvîrșin cu deschidere spre Deva la est și Șoimoș-Radna-Arad spre vest, urmând șoseaua aflată pe malul drept al Mureșului. Tot din Făget se poate ajunge la Birchiș, cu deschidere spre Lipova-Arad.Potențialul turistic natural și antropic oferă multiple posibilități de odihnă și agrement iubitorilor de istorie și natură.